|
Privesc de la balcon strada, și văd un tânăr cuplu, un băiat și o fată, adolescenți. Sunt așezați unul lângă altul și vorbesc. Eu nu aud ce vorbesc, dar postura și gesturile lor par să vorbească suficient...
Ea stă dreaptă, privind în jos și înainte. El stă un pic înclinat în față, cu un genunchi mai apropiat de piciorul ei. El pare să îi vorbească mai mult, întorcând din când în când capul spre ea. Ea evită să-l privească în ochi, dar vântul îi duce pletele lungi spre el. Când ea întâlnește privirea lui, în rarele ocazii când întoarce capul spre el, imediat o întoarce în altă parte. Apoi, el îi dă părul peste umăr cu un gest tandru și o sărută. Foarte scurt, fiindcă ea se retrage după câteva secunde, dar fără să pară supărată. Apoi, lui îi sună telefonul. Răspunde, întorcând capul de la fată în cealaltă direcție, și rămâne întors pe toată durata convorbirii. Atunci ea întoarce capul spre el și pare să îl privească, tot timpul cât vorbește el, mai mult decât îl privise cât timp el îi vorbea... Nu e nimic de judecat aici, este doar un tablou viu al jocului dragostei, la vârste fragede. Dar poate și la vârste mai înaintate se întâmplă la fel, prin analogie...
|
