|
 Dupa Șuanii de Balzac, roman care se încheie în pragul venirii la putere a lui Napoleon, la 1799, mi s-a părut firesc să îmi urmez lecturile cu o carte despre Napoleon. Am mers la Biblioteca Județeană Buzău și am găsit monumentala operă a lui Andre Castelot, în două volume, primul intitulat Bonaparte (ofițerul, generalul și apoi primul consul), al doilea numit Napoleon (împăratul).
Cartea m-a făcut să realizez cât de puține (sau generale) lucruri știam din istorie despre Napoleon. Detaliile ei, argumentate cu multe pasaje din diverși autori, martori ai epocii și ai evenimentelor, a fost o lecție de istorie vie, legată de ascensiunea și decăderea eroilor, a marilor conducători, a oamenilor deosebiți. Napoleon a fost un om deosebit, cu calități remarcabile - o uluitoare putere de muncă, de concentrare asupra obiectivelor și ideilor sale, un mare conducător de oști, aproape oricând capabil să găsească o strategie învingătoare chiar și când lupta în mare inferioritate numerică, un excelent șef de stat prin abilitatea sa de a pune în practică soluții viabile la marile probleme ale Franței și Europei din vremea sa. A avut și mari slăbiciuni - femeile l-au impresionat mereu cu lacrimile lor, subordonații l-au încântat cu lingușirile lor (nativ Leu, sensibil la admirația și lingușirile celor din jur), puterea l-a împins să se creadă mai puternic decât era și să-și subestimeze uneori inamicii sau șansele, iar adesea să abuzeze de ea numai fiindcă el considera că așa este necesar. A urcat pe cele mai înalte culmi prin calitățile sale, în pofida opoziției marilor suverani ai Europei, și a căzut la final în captivitate prin slăbiciunile sale. M-a suprins să aflu că, imediat după Waterloo, plănuia să plece în America, liber fiind încă, dar ceva l-a ținut lângă Europa și s-a îmbarcat în Franța pe un vas englez, ca să se predea Angliei, de la care spera un tratament rezonabil. Anglia s-a temut să-l judece cinstit, și l-a trimis în insula Sfânta Elena fără proces, contrar propriilor sale legi, numai fiindcă se temea cumplit de puterea lui, dovedită prin revenirea din insula Elba. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă el ar fi ajuns liber în America, precum fratele său Joseph? S-ar fi întors după câteva luni pentru o nouă încercare de a lua puterea în Franța? Greu de spus, speculațiile sunt deschise dar inutile. De la Napoleon încoace, nu văd nici un alt erou sau conducător care să-l egaleze în măreție. Prin tirania lui, ar putea fi comparat cu Hitler sau Stalin, dar față de aceștia, a avut o mare contribuție la stabilizarea țării sale după o revoluție sângeroasă, și a rămas iubit și admirat de mulți oameni, la mulți ani după ce a murit. Vremurile și condițiile s-au schimbat enorm în acești aproape 200 de ani de la căderea lui, și pare dificil să mai poată ajunge cineva să-i egaleze performanța de a uni Europa sub un singur sceptru și de a construi o lume întreagă dintr-o singură minte. Uniunea Europeană de azi pare să fie împlinirea visului lui Napoleon, de a vedea o Europă unită, deși azi UE face asta nu printr-un despot militar, ci printr-o democrație a multor politicieni de birou.
|
